Guvernul Statelor Unite ale Americii a anunțat că revizuiește recentul proces de includere a României în Programul Visa Waiver (VWP), în scopul asigurării respectării cerințelor stricte de securitate impuse de acest program.
În timpul acestei evaluări, autoritățile americane suspendă temporar implementarea sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) pentru cetățenii români.
Această măsură va rămâne în vigoare până la finalizarea analizei de către autoritățile americane. Până atunci, românii care intenționează să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri, pe termen scurt, sunt sfătuiți să continue să aplice pentru vizele de tip „B” la ambasada sau consulatele SUA.
Programul Visa Waiver, administrat de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) în colaborare cu Departamentul de Stat al SUA, permite cetățenilor țărilor participante să călătorească în SUA fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scopuri turistice sau de afaceri. În schimb, țările incluse în VWP trebuie să permită, la rândul lor, accesul cetățenilor americani fără viză, pentru aceleași scopuri și perioade de timp.
Decizia de suspendare temporară a sistemului ESTA pentru cetățenii români nu echivalează cu retragerea României din Programul Visa Waiver, ci este o etapă de control și ajustare procedurală, specifică standardelor ridicate de securitate impuse de autoritățile americane.
România a fost acceptată în VWP în anul 2024, după îndeplinirea unei serii de criterii tehnice și politice, inclusiv o rată redusă de refuz al vizelor și întărirea cooperării bilaterale în domeniul securității.
Ministerul Afacerilor Externe a modificat, pe pagina web, secțiunea Condiții de călătorie pentru Statele Unite ale Americii
Ca urmare a anunțului Departamentului pentru Securitate internă al SUA (DHS), conform căruia implementarea programului Visa Waiver pentru România este în curs de evaluare, Ministerul Afacerilor Externe a modificat, pe pagina web, secțiunea Condiții de călătorie pentru Statele Unite ale Americii (https://www.mae.ro/travel-conditions/3749). Modificările reflectă prelungirea perioadei de evaluare pentru aplicarea efectivă a programului Visa Waiver pentru cetățenii români și a perioadei de operaționalizare a Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA).
Autoritățile române rămân în strânsă coordonare cu autoritățile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi implementat cât mai rapid, potrivit tvrinfo.ro.