În România: Cartea de identitate electronică poate fi obținută și de copiii până în 14 ani

În România: Cartea de identitate electronică poate fi obținută și de copiii până în 14 ani

Cartea de identitate electronică poate fi obținută și de copiii până în 14 ani. Documentul poate fi folosit pentru a călători în Uniunea Europeană.

Deși măsura nu este una nouă, având în vedere că a apărut încă din anul 2020, din motive tehnice, aceasta nu s-a putut aplica până de curând.
Cu toate acestea, este important să știm că, încă de anul trecut, copiii pot beneficia de carte de identitate electronică, potrivit antena3.ro.

Trebuie subliniat faptul că emiterea unei cărți de identitate pentru un minor cu vârsta sub 14 ani va fi emisă doar la cererea ambilor părinți, va fi opțională, iar actul de identitate pe numele acestuia va fi doar electronic. Cu alte cuvinte, copiii nu vor putea primi carte de identitate simplă, fără cip, care se emite în cazul refuzului celei electronice.

“Opțional, începând cu data realizării condițiilor tehnice, se poate elibera carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea ambilor părinți, a reprezentantului legal, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau, după caz, în temeiul unei ordonanțe președințiale (…) a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat, destinat protecției speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinți, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul”, scrie în OG 12/2023, conform avocatnet.ro.

În cazul în care părinții nu se înțeleg în legătură cu exprimarea acordului pentru cartea de identitate sau dacă unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cartea de identitate se va elibera doar în baza unei hotărâri judecătorești.

A fost nevoie ca această situație să fie foarte bine reglementată, în condițiile în care copilul va putea călători în spațiul Uniunii Europene pe baza cărții de identitate electronice.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii