INCENDIU ÎN UNITATEA ATI COVID DE LA „MARIUS NASTA”

INCENDIU ÎN UNITATEA ATI COVID DE LA „MARIUS NASTA”

Mobilizare de forțe, duminică seara, la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Capitală. Inițial, prin 112 s-a anunțat că are loc un incendiu la o unitate de terapie mobilă din curtea spitalului. Mai apoi, pompierii au precizat că a fost vorba despre o degajare de fum. Cei șapte pacienți bolnavi de COVID-19, care se aflau în unitatea mobilă ATI, au fost mutați în alte secții ale Institutului.

Reprezentanții ISU București spun că degajarea de fum ar fi pornit de la un ventilator extern al unității mobile de terapie intensivă. Pomperii ai ajuns la fața locului la 10 minute de la momentul în care au fost anunțați de incident.

ORLANDO ȘCHIOPU, inspector șef ISU București-Ilfov ”La ora 22:20 am fost anunțați despre un incendiu la Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă. Ne-am deplasat cu opt autospeciale de lucru cu apă și spumă, cu două autospeciale de salvare de la înălțimi, cu trei descarcerări, 12 echipaje SMURD, de prim ajutor și de terapie mobile și cu două echipaje ale Serviciului de Ambulanță București-IlfovEste vorba de unitatea de climatizare exterioară, care asigură temperatura la anumiți parametri în interiorul unității de terapie”

În unitatea mobilă de terapie intensivă se aflau șapte pacienți în stare critică, infectați cu coronavirus. Doi dintre aceștia au fost mutați în secția de terapie intensivă COVID, iar ceilalți cinci în secția spitalului.

BEATRICE MAHLER, managerul Institutului ”Marius Nasta” ”Toți pacienții care sunt în stare critică sunt ventilați într-o primă etapă non-invaziv, cu aparate care sunt mult mai performante: cele din unitatea mobilă sau cele din secția de terapie intensive. Aceste ventilatoare performante asigură oxigenarea mult mai bună a corpului, a organismului, și se amână cât se poate de mult momentul intubării. Asta nu înseamnă că nu sunt niște pacienți severi care au nevoie de asistență medical”

Managerul Institutului Marius Nasta mai spune că unitatea mobilă funcționează doar de câteva luni și până acum nu s-au înregistrat probleme.

La fața locului a venit și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: ”Viața niciunui pacient nu a fost pusă în pericol în această seară. Cu toții au fost transferați în secții ale Institutului Marius Nasta. Nu a fost vorba despre un incendiu, ci mai degrabă o degajare de aburi, respectiv de fum”

Unitatea mobilă ATI a fost achiziționată de Departamentul pentru Situatii de Urgență pentru a găzdui pacienții bolnavi de COVID. În prezent, autoritățile încearcă să afle care au fost cauzele incidentului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
10 ° C
10.1 °
9.9 °
81 %
4.6kmh
20 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii