Începe cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest

Începe cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest este cel mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții. Evenimentul începe pe 24 mai, la ora 10, și are loc, așa cum și-a obișnuit vizitatorii, în pavilionul B2 al Complexului Romexpo din București, intrarea publicului fiind liberă, ca la toate edițiile anterioare. 

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul  Ambasadei Italiei din București, al Agenției Italiene pentru Comerț Exterior și al Institutului Italian de Cultură din București. Bookfest este un proiect co-finanțat de Ministerul Culturii.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Italia, care le propune iubitorilor de peste 20 de evenimente. Între autorii italieni prezenți la Bookfest se numără laureații prestigiosului Premiu Strega: Nicola Lagioia, Melania Mazzucco și Helena Janeczek, alături de traducători și profesioniști ai pieței de carte.

Peste 200 de expozanți din întreaga țară și din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanțe la București, sunt prezenți zilnic de miercuri, 24 mai, și până duminică, 28 mai, în intervalul 10-20 (24, 25 și 28 mai), respectiv 10-21 (26 și 27 mai).

Reduceri spectaculoase, circa un milion de volume, dintre care 3000 de titluri noi, peste 400 de lansări de carte și dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor  mai îndrăgiți autori români, mese rotunde dedicate stării culturii scrise şi recitaluri muzicale – toate îi așteaptă pe iubitorii de carte la Bookfest 2023. Evenimentele vor avea loc atât la standurile expozanților, cât și în cadrul locurilor special amenajate în cadrul Bookfest: trei scene, două cafenele, un Cinema Bookfest și un stand dedicat copiilor, Bookfest Junior.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Italia, care le propune iubitorilor de carte un program amplu, ce cuprinde lansări de carte, dezbateri, evenimente pentru copii.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 24 mai, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni – Ambasadorul Italiei în România, Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Lucian Romașcanu – ministrul Culturii, alături de Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România, organizatoarea evenimentului.

În anul în care sărbătorește șase decenii de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” deschide ediția a XVI-a a Bookfest intonând imnurile naționale ale României și Italiei. De asemenea, Corul „Madrigal” va susține și un recital în cadrul primei zile a Salonului Internațional de Carte Bookfest, pe 24 mai, de la ora 13.30.

Repertoriul va cuprinde lucrări din Renașterea italiană, precum și compoziții românești.

Unii dintre autorii renumiți autori își lansează volume noi la Bookfest 2023, iar publicul îi va putea întâlni la evenimentele dedicate acestor cărți.

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 24 mai — 10:00-20:00; joi, 25 mai — 10:00-20:00; vineri, 26 mai — 10:00-21:00; sâmbătă, 27 mai — 10:00-21:00; duminică, 28 mai — 10:00-20:00.

Programul complet și actualizat al evenimentelor va fi afișat pe pagina www.bookfest.ro.

Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
3 ° C
3.3 °
2.3 °
70 %
0.5kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
9 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii