Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).
Săptămâna aceasta, prima după Paşti, se mai numeşte şi Săptămâna Albă. Se spune că acesta este răstimpul când, până la Ispas, cerul este deschis. De asemenea, se mai spune că cine moare în acest interval merge de-a dreptul în rai, pentru că în tot timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise.
Conform credinţei populare româneşti, cel care moare este primit în rai, “indiferent de păcatele pe care le-a făcut, căci toate i se iartă”. Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului, începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului, şi rămâne deschis de la Înviere, până la Duminica Tomii.
În nici o zi a acestei săptămâni sfinte nu se ţese, nu se deapănă, “căci cum se învârte vârtelniţa astfel se vor învârti şi vânturile şi vor aduce ploi şi furtuni, nu se coase, “căci precum sparge acul pânza, aşa va sparge şi piatra holdele”.
Tradiţia populară românească mai spune că nu e bine săptămâna aceasta să arunci apa către uşă, “pentru că uzi sufletul mortilor din acea casă şi nu le place”. În a doua zi de Paşti, “finii merg la naşi cu dar de colaci, un covor ţesut în casă şi un ulcior”. Flăcăii merg la fete cu stropitul şi cu văluritul, iar o năframă albă pusă într-o prăjină se poartă în fruntea alaiului, care merge din casa în casă şi face urări de Paşti. Se zice că e bine ca flăcăii şi fetele să se uite în fântână, pentru a fi curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.
Însemnătatea fiecărei zile din această săptămână
Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazmă şi să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.
Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.
Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.
Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.
