Întâlnire de strategie economică: Premierul și guvernatorul BNR au discutat un plan de acţiune privind încadrarea în ţinta de deficit de 4,4%

Întâlnire de strategie economică: Premierul și guvernatorul BNR au discutat un plan de acţiune privind încadrarea în ţinta de deficit de 4,4%

Un plan de acţiune comun având ca obiectiv încadrarea, la finele anului, în ţinta de deficit de 4,4% a fost agreat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, luni, la Palatul Victoria, în discuţiile purtate cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au precizat surse guvernamentale, citate de Agerpres.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai fost prezenţi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vicepremierul Marian Neacşu şi miniştrii Marcel Boloş şi Adrian Câciu.

Potrivit aceloraşi surse, în cadrul întrevederii partea guvernamentală a prezentat şi planul de investiţii de 250 de miliarde de lei, asumat pentru doi ani prin programul de guvernare.

Un alt subiect discutat a fost legat de măsurile privitoare la reducerea inflaţiei, la finele anului, la 8%.

De asemenea, a fost prezentat şi stadiul privitor la cererea de plată nr. 2 din PNRR, a cărei aprobare de către Comisia Europeană este aşteptată până la sfârșitul acestei luni.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii