Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, cu ocazia începerii noului an școlar, că menținerea școlilor deschise depinde de respectarea regulilor sanitare și de vaccinare. Șeful statului a participat la ceremoniile dedicate începerii noului an școlar la Liceul Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei.
„A trebuit să ne adaptăm cu toții cât se poate de repede și de bine pentru a continua procesul de educație, concomitent cu apărarea sănătății anului. Și în acest an reînceperea anului școlar are loc din păcate tot sub spectrul pandemiei.
Menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare și vaccinarea fiind esențiale”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
“În acest an școlar în care se organizează concursurile pentru ocuparea funcțieid e director în unitățile de învățământ îmi doresc să identifficăm acele insule de excelență precume ste Liceul dumneavoastră. Ele sunt dovada clară că omul sfințește locul și că un management bun poate transforma o comunitate școalră. Cred că avem o singură șansă ca toate școlile din România să se dezvolte, competiția pe bază de meritocrație pe care doar un concurs pentru funcțiile de conducere organizat corect, transparent și profesionist o poate asigura”, a mai precizat Klaus Iohannis.