Toţi oamenii de pe glob îşi doresc și își urează toate cele bune de Anul Nou. Revelionul reprezintă, potrivit tradițiilor, ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.
Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în preajma solstițiului de iarnă: la Roma, până în secolul al XIII-lea; în Franța, până în 1564; în Rusia, până în vremea țarului Petru cel Mare; în Țările Române, până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Se consideră că timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile și întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare, pentru a renaște după alte 365 de zile. Există multe supersitiţii legate de venirea noului an, majoritatea fiind legate de alungarea spiritelor malefice sau atragerea norocului.
O crenguţă de vâsc, pâine şi sare
Cea mai des întâlnită spune să aveţi grijă la prima persoana care vă intră în casă după miezul nopţii, deoarece aceasta va influenţa ceea ce se va întâmpla în noul an. Mai precis, superstiţia precizează clar că femeile aduc ghinion! Prin urmare, primul în casă intră bărbatul, şi dacă mai are cu el şi o crenguţă de vâsc, pâine şi sare, sunt toate şansele ca noul an să fie cel mai bun. O altă superstiţie, şi aceasta bine înrădăcinată, spune că este bine ca noul an să ne găsească cu ceva bani în buzunar, pentru a nu duce lipsă de ei tot anul. De asemenea, se mai spune că ar trebui să încercăm să ne achităm toate datoriile până la miezul nopţii, şi că în nici un caz să nu trebuie să dăm bani pe 31 decembrie sau pe 1 ianuarie, deoarece vom avea datorii tot anul.
Tot de Revelion se spune că e bine să porți ceva nou, care simbolizează schimbarea și prospețimea, sau ceva roșu. Te apără de spiritele rele și privirile malefice. Mai există și obiceiul celor 12 boabe de struguri mâncate la miezul nopții. Acest obicei provine din Spania și America Latină, unde oamenii mănâncă 12 boabe de struguri, pentru fiecare bătaie a ceasului la trecerea dintre ani și își pun câte o dorință.
Dorinţa pusă are toate şansele să se împlinească!
În afara superstiţiilor generatoare de „precauţii”, există una care este cea mai importantă: dorinţa pusă la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să se împlinească!
În noaptea dintre ani, în fiecare casă trebuie sa existe măcar o crenguţă de vâsc. O tradiţie veche spune că vâscul aduce noroc în anul care vine. Motivul? Vâscul e simbolul universal al regenerării, al renaşterii, al nemuririi, iar daca crenguţa este aşezata lânga o icoană, va spori şi şansele de a avea linişte sufletească tot anul. Preluat mai nou şi de români, obiceiul sărutatului sub vâsc este practicat în noaptea dintre ani de cei care vor să fie însoţiţi de dragoste tot anul.
Pentru a intra cu bine în noul an și a avea noroc, conform tradițiilor românești, anumite bucate nu ar trebui să ne lipsească sub nicio formă de pe masa de Anul Nou. Astfel, de pe masa festivă nu trebuie să lipsească șapte mere roșii, acestea simbolizând sănătatea. Pe masa de Revelion trebuie să fie şi 12 nuci – simbolul trăiniciei, care trebuie puse într-o strachină. Dintre legume, ceapa şi usturoiul trebuie să se regăsească în mâncarea de Anul Nou: ceapa dă vigoare, iar usturoiul alungă spiritele rele.
În ceea ce priveşte carnea, trebuie evitată cea de găină, care, dacă este consumată în noaptea de Revelion, se spune că „zboară norocul din casă”. În schimb, este recomandat peştele, considerat aducător de bani.
Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care românii le au în noaptea de Anul Nou, dar şi în prima zi a Noului An, sunt colindele, Sorcova şi Pluguşorul. În tradiția românească se spune că nu trebuie refuzați colindătorii de către gazde, deoarece prin urările lor aceştia alungă spiritele rele.
Metropola TV vă urează un An Nou fericit, plin de bucurii și noroc! Nu ne mai rămâne decât să vă sorcovim!
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.