Potrivit unui proiect adus la Legea învățământului preuniversitar, absolvenții liceelor pedagogice vor mai putea preda doar în grădinițe și creșe.
Experții din partidele din coaliția de guvernământ vor lucra cu Ministerul Educației la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie.
Articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară.
Prin absolvirea cu diplomă a specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaţionale, profil pedagogic, se consideră îndeplinite condiţiile de formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiei didactice de educator-puericultor, educator educaţie timpurie, educatoare/educator”, se arată în articolul 3 din lege, potrivit edupedu.ro.