Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, a anunţat vineri Ministerul Muncii.
Proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlamentul României în regim de urgenţă.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, la începutul ședinței de guvern, că introduce salariul minim european în România cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la „cât mai aproape de 50% din salariul mediu net pe economie”.
„Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. De fapt. urmărim protejarea puterii de cumpărare, un câştig salarial mediu brut cât mai aproape de 50% din salariul mediu net pe economie şi raportarea la productivitatea muncii. Reamintesc că din 1 iulie majorăm salariul minim de la 3.300 la 3.700 lei şi vor beneficia circa 1,8 milioane de angajaţi”, a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe ţară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.
„Salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, după ședința de guvern, potrivit tvrinfo.ro.