Legea salariului minim european – o mai bună protecţie a lucrătorilor din România

Legea salariului minim european – o mai bună protecţie a lucrătorilor din România

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a făcut precizări importante despre salariile, pensiile şi indemnizaţiile lucrătorilor.

„De fiecare dată când noi am fost la guvernare, pensiile au crescut. Garanţia că pensiile or să crească şi acum o reprezintă legea pensiilor, care stipulează clar că pensiile se majorează anual, în ianuarie. Vechile guverne au profitat de faptul că legile nu aveau această prevedere expresă şi nu au majorat pensiile românilor. Aşa s-a întâmplat în 2009, în 2013, în 2020, în 2021.

Noi am reuşit, printr-o negociere inteligentă, să eliminăm acel prag aberant de 9,4% din PIB, care însemna îngheţarea pensiilor până în 2070. Odată dreptatea înfăptuită, ea trebuie menţinută”, a declarat Simona Bucura Oprescu la România TV.

Mai departe, ministrul Muncii a arătat că a solicitat tuturor caselor judeţene de pensii urgentarea procesului de recalculare a pensiilor şi virarea banilor către pensionarii care încă nu au primit deciziile de recalculare în baza noii legi, care a intrat în vigoare la 1 septembrie.

Explicația pentru întârzierea cauzată ar fi legată de unele probleme cu softul, motiv pentru care nu s-au putut calcula dosarele noi.

Lămuriri despre salariul minim european

Referitor la implementarea salariului minim european, Simona Bucura Oprescu spune că legea este dată pentru a reduce sărăcia în muncă și a proteja puterea de cumpărare.

„Odată cu adoptarea acestei legi vom avea o mai bună protecţie a lucrătorilor din România. Creşterea salariilor este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru o mai mare stabilitate economică şi socială.

Prin aplicarea acestei legi urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare. Este un angajament pe care ni l-am asumat să nu lăsăm pe nimeni în urmă şi să îmbunătăţim condiţiile de muncă şi de viaţă”, a scris, pe Facebook, Simona Bucura Oprescu.

România a înregistrat, în ultimul deceniu, cea mai ridicată rată de creştere a salariului minim din Uniunea Europeană atât în termeni nominali, cât şi reali.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
2.8 ° C
4.1 °
2.8 °
87 %
1.5kmh
100 %
joi
5 °
vin
3 °
sâm
5 °
Dum
7 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii