Legile educației, amendate în comisie. Elevii ar putea fi exmatriculați, în situații grave. Ligia Deca: Această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ

Legile educației, amendate în comisie. Elevii ar putea fi exmatriculați, în situații grave. Ligia Deca: Această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ

Exmatricularea elevilor pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, a stabilit Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor, care a aprobat un amendament la legile educaţiei naţionale, semnat de parlamentari de la PSD, PNL şi minorităţi.

Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare şi contestaţie, se mai arată în amendament.

S-a menţinut însă interdicţia privind exmatricularea preşcolarilor.

Iniţiatorii precizează că eliminarea posibilităţii exmatriculării elevilor pentru abateri disciplinare deosebit de grave a erodat din autoritatea cadrelor didactice, iar pentru fapte prevăzute de Codul penal pentru adulţi (tentativă de omor, trafic de substanţe cu efecte psihoactive) minorii nu pot fi traşi la răspundere.

Prezentă la dezbateri, Ligia Deca, ministrul Educaţiei, a declarat că în cazu aplicării măsurii exmatriculării nu înseamnă că eșevul respective nu se poate reînmatricula la altă unitate de învăţământ.

”Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem astfel de prevederi”, a precizat ministrul, adăugând că acestea au fost insirate din legislația valabilă în statele Uniunii Europene.

Andra Negoiță

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii