Aeronavele NATO AWACS – avioane radar specializate pe supravegherea din aer a unor spații aeriene extinse, vor ateriza marți, 17 ianuarie, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.
Aceasta în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a Alianței în regiunea Mării Negre, potrivit MApN.
Aeronavele au baza permanentă la Geilenkirchen, Germania.
NATO a sporit prezența aeriană în flancul estic al Alianței cu avioane de luptă suplimentare, avioane de supraveghere și avioane cisternă, potrivit MApN.
Aeronavele AWACS vor executa, în perioada următoare, zboruri de recunoaștere și supraveghere pe teritoriul Alianței, mai transmite instituția.
Trupele ruse ar urma să cunoască epuizarea până la sfârșitul iernii, consideră amiralul James Stavridis, fost comandant suprem al Forțelor Aliate în Europa, potrivit businessinsider.
Acesta este motivul pentru care negocierile de pace ar putea fi declanșate în a doua jumătate a acestui an, pe fondul reducerii opțiunilor militare ale Moscovei și creșterii presiunilor internaționale asupra Kievului.