Mesajul Președintelui României din cadrul Summitului Democrației, organizat de Președintele SUA /Video

Mesajul Președintelui României din cadrul Summitului Democrației, organizat de Președintele SUA /Video

Apărarea drepturilor omului, sprijinirea participării femeilor în viața publică, dar și combaterea traficului de ființe umane. Sunt doar câteva din promisiunile pe care Klaus Iohannis le-a făcut printr-un mesaj în cadrul Summitului Democrației, organizat de Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.

”Sunt onorat să particip la acest Summit dedicat Democrației. Îi mulțumesc Președintelui Biden pentru punerea la dispoziție a unei platforme atât de importante.

Îmbrățișăm pe deplin conceptul și scopul Summitului, întrucât este de datoria noastră să susținem valorile și principiile democratice pe care le prețuim cu toții. De asemenea, coordonarea la nivel global este vitală.

România este hotărâtă să prevină și să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică, contribuind astfel la construirea rezilienței democratice.

Rezultatele Președinției noastre a Comunității Democrațiilor pentru perioada 2019-2022 reflectă în mod elocvent hotărârea noastră de a juca un rol activ în acest sens.

Doamnelor și domnilor,

În ceea ce privește progresul în domeniul drepturilor omului, o componentă esențială o constituie asigurarea siguranței și securității comunităților, persoanelor și instituțiilor împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură. Ne angajăm să dedicăm resurse și programe de pregătire, dar și să dezvoltăm cele mai bune practici în vederea investigării și urmăririi penale corespunzătoare în justiție a infracțiunilor motivate de ură.

Sprijinirea participării politice și a împuternicirii femeilor reprezintă un angajament pe care România și-l asumă, atât la nivel național, cât și în plan extern. Primul Plan național de acțiune al țării noastre, însoțit de o campanie națională de conștientizare, va conține o serie de măsuri privind piața muncii, educația, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, adoptarea deciziilor și integrarea problematicii de gen.

O altă prioritate pentru România o constituie prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, un obiectiv care este imposibil de atins în izolare; ca atare, România se angajează să coopereze cu toți actorii interni interesați, inclusiv societatea civilă.

De asemenea, vreau să subliniez că implementarea măsurilor de întărire a capacității instituționale în lupta împotriva corupției este esențială pentru România, nu doar la nivel național, dar și în plan extern.

Domenii strategice precum sănătatea și mediul reprezintă preocupări majore pentru generațiile viitoare.

Permiteți-mi să închei subliniind că a sosit momentul să ne coordonăm mai bine pentru a construi sisteme mai puternice bazate pe drepturile omului. Iar democrația oferă cel mai bun climat în acest scop” a transmis Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii