Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul primei ediții a Galei Cercetării Românești

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul primei ediții a Galei Cercetării Românești

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 31 ianuarie 2023, un mesaj cu prilejul primei ediții a Galei Cercetării Românești. Mesajul a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial – Departamentul Sănătate Publică.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Onorată asistență,

Doamnelor și domnilor,

Salut inițiativa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării de a organiza o gală dedicată recunoașterii excelenței în cercetare și a palmaresului oamenilor de știință români, care își desfășoară activitatea fie în țară, fie în afara granițelor.

Cercetarea și inovarea din România au nevoie de promovare susținută și mai ales de o abordare coerentă și predictibilă în ceea ce privește finanțarea, astfel încât să putem vorbi despre o reală dezvoltare și încurajare a domeniului pe termen mediu și lung. Cercetătorii, indiferent dacă se află la începutul carierei sau au deja o experiență bogată, trebuie să poată previziona ce apeluri de proiecte competitive sunt disponibile pentru a-și pune în practică ideile lor valoroase.

În acest sens, autoritățile au obligația de a valorifica la maximum toate oportunitățile financiare pentru a sprijini cercetarea din România prin accesarea fondurilor nerambursabile disponibile atât prin programele operaționale, cât și prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

De asemenea, prin Proiectul „România Educată” dorim să creștem interesul copiilor pentru știință și creativitate, iar ulterior pentru o activitate susținută în cercetare. Trăim vremuri în care foarte multe dintre descoperirile tehnologice devin rapid parte din viața noastră de zi cu zi, iar progresele în domenii majore, precum cel al sănătății ori al protecției mediului, aduc beneficii incontestabile pentru toți cetățenii.

Cercetarea reprezintă, așadar, catalizatorul schimbării și este o sursă esențială de prosperitate. România educată, durabilă și competitivă este România care încurajează inovarea și care sprijină activitatea cercetătorilor săi și le recunoaște acestora meritele.

Istoria universală consemnează inovațiile cercetătorilor români, care nu de puține ori au contribuit decisiv la binele umanității. Ne mândrim cu realizările remarcabile ale unor personalități care au îmbunătățit, prin munca și descoperirile lor, viața de zi cu zi a oamenilor. Este însă responsabilitatea statului român să valorifice și să promoveze inventivitatea, stimulând și legătura dintre mediul de cercetare, mediul privat și autoritățile publice, în scopul progresului social.

Susținerea și încurajarea cercetării înseamnă o investiție directă în viitorul nostru, al tuturor. Cercetarea și inovarea sunt vitale pentru a facilita descoperirile care ne pot ajuta să răspundem eficient multiplelor provocări ale prezentului, dar mai ales să le anticipăm pe cele cu care ne vom confrunta de acum înainte.

Mă bucură demersul de a organiza o Gală a Cercetării Românești și îmi doresc foarte mult ca evenimentul să devină unul de tradiție. Această Gală este un foarte bun prilej de a omagia savanții români, munca și reușitele lor.

Recunoașterea meritelor excepționale din domeniul cercetării autohtone și a proiectelor cu mare valoare de aplicabilitate constituie încă o dovadă a importanței de care cercetarea și inovarea trebuie să se bucure în societatea noastră.

Le datorăm mult celor care, prin eforturi constante și muncă asiduă, excelează în zona de cercetare, iar realizările lor merită răsplătite.

Felicitări celor premiați, tuturor participanților, membrilor juriului și organizatorilor!

Vă mulțumesc!

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii