Microsoft va închide în luna mai platforma Skype, pioniera apelurilor prin internet la începutul anilor 2000, depăşită în prezent de generalizarea acestei tehnologii şi apariţia altor servicii cum ar fi Zoom, potrivit unui mesaj al companiei publicat pe platforma X.
Fondată de antreprenori scandinavi, Skype a fost cumpărată în 2011 de gigantul american din domeniul programelor informatice contra sumei de 8,5 miliarde de dolari, conform AFP.
„Începând din mai 2025, Skype nu va mai fi disponibil”, a anunţat compania într-un mesaj pe platforma X. ”În următoarele zile, vă puteţi face cont pe versiunea gratuită Microsoft Teams cu contul vostru Skype pentru a vă păstra conversaţiile şi contactele”, a precizat grupul.
Lansat în 2003, serviciul a democratizat tehnologia IP (Internet Protocol), care permite digitalizarea vocii, oferind de asemenea posibilitatea de a efectua un apel telefonic prin intermediul unui calculator.
Un alt avantaj, apelarea unui alt titular de cont Skype era gratuită. Telefonia IP a dus la scăderea costurilor unui apel în comparaţie cu telefonia clasică. În 2005, Skype a introdus apelurile video, deschizând o nouă eră.
În acelaşi an, compania a fost cumpărat, pentru 2,6 miliarde de dolari, de platforma de comerţ online eBay, care o va ceda peste patru ani unui consorţiu condus de compania de capital privat Silver Lake Partners, care a vândut-o la rândul ei către Microsoft.
În 2016, Skype avea circa 300 de milioane de utilizatori, dar apariţia a numeroşi concurenţi i-a stopat creşterea. În 2010, Apple a lansat pe piaţă FaceTime, o aplicaţie care permite efectuarea unor apeluri gratuite audio şi video. Integrat în ecosistemul Apple, a înregistrat un succes rapid.
În 2015, la câteva luni după achiziţia sa de către Facebook (care ulterior a devenit Meta), aplicaţia de mesagerie WhatsApp a adăugat şi apelurile telefonice la funcţionalităţile sale.
La începutul lui 2017, proprietarul Skype, Microsoft, a lansat Teams, versiune mai complexă, care oferă profesioniştilor un spaţiu pentru discuţii scrise, partajare de documente şi video-conferinţe.
În aceeaşi perioadă, Google a lansat serviciul de comunicare video Google Meet.
Pandemia de COVID-19 a propulsat apoi în prim-plan, în primăvara 2020, start-up-ul Zoom, conform tvrinfo.ro.