Ministerul Educației: 72,58% dintre cadrele didactice au promovat şi, implicit, au obţinut definitivarea în învăţământ

Ministerul Educației: 72,58% dintre cadrele didactice au promovat şi, implicit, au obţinut definitivarea în învăţământ

Un număr de 5.687 de cadre didactice (72,58%) au promovat şi, implicit, au obţinut definitivarea în învăţământ, a informat marţi Ministerul Educaţiei.

„În contextul afişării rezultatelor iniţiale, 5.687 de cadre didactice (72,58%) au promovat şi, implicit, au obţinut definitivarea în învăţământ (dintre acestea, 58 de cadre didactice au promovat cu media 10). Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar”, afirmă sursa citată.

Rezultatele înregistrate la proba scrisă organizată în cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi pe site-ul dedicat, dar şi în centrele de examen.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă. Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obţinută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puţin 8/opt pentru promovare).

În această sesiune, proba scrisă a fost susţinută la 99 de discipline de către 8.072 de candidaţi (94,59% dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept de participare) în 42 de centre de examen.

„Dintre cei 8.072 de candidaţi prezenţi, 228 de candidaţi s-au retras, 5 candidaţi au fost eliminaţi fie pentru fraudă, fie pentru nereguli în raport cu prevederile metodologiei, iar lucrările a 3 candidaţi au fost anulate la data susţinerii probei scrise şi în perioada de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice privind redactarea acestora”, informează sursa citată, care menţionează că lucrările au fost evaluate digitalizat.

Din totalul celor 7.836 de candidaţi cu note la proba scrisă, 5.154 de candidaţi s-au situat pe tranşa 7,50 – 10. Dintre aceştia, 65 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 457 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99.

Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 344 de candidaţi, număr în uşoară scădere, comparativ cu anul trecut (394). Conform calendarului aprobat, contestaţiile se depun la centrele de examen, marţi, până la ora 20,00 şi miercuri până la ora 12,00.

Rezultatele finale vor fi afişate în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 6 august.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii