Ministerul Educației a realizat demersurile legale pentru acordarea primei de carieră didactică și a primei de carieră profesională

Ministerul Educației a realizat demersurile legale pentru acordarea primei de carieră didactică și a primei de carieră profesională

Autoritățile centrale au stabilit că „prima de carieră didactică”, prevăzută de OUG nr. 58/2023, va fi emisă sub forma suportului electronic, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministerul Educației.

Personalul din învățământ beneficiază de următoarele prime: prima de carieră didactică (1.500 de lei) pentru personalul didactic și didactic auxiliar aflat în activitate în anul școlar 2022 – 2023 în învățământul preuniversitar și universitar de stat și prima de carieră profesională (500 de lei) pentru personalul nedidactic aflat în activitate în anul școlar 2022 – 2023 în învățământul preuniversitar și universitar de stat.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a gestionat contractarea serviciilor pentru emiterea tichetelor, iar livrarea acestora a fost realizată de Compania Națională „Poșta Română” S.A”, potrivit comunicatului transmis marți de Ministerul Educației.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
1.4 ° C
1.7 °
1 °
78 %
2.2kmh
0 %
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii