Noi reguli pentru saloanele specializate în proceduri de tatuare cosmetică și artistică. Acestea nu mai au dreptul să tatueze minori şi nici să facă piercinguri, decât în zona urechilor şi cu acordul părinţilor, conform unui Ordin semnat de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, ordin ce a intrat recent în vigoare.
În plus, ordinul prevede și că în saloanele de înfrumuseţare sunt interzise proceduri medicale estetice invazive şi proceduri estetice pentru care se folosesc produse clasificate ca medicamente sau dispozitive medicale.
Printre altele, actul normativ aduce mai multe interdicţii în ceea ce priveşte procedurile de tatuare şi, implantare dermală şi piercing.
Acelaşi articol prevede că ”este interzisă efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale”, iar articolul următor interzice „mutilarea genitală sub orice formă, precum şi orice altă procedură ce poate fi definită ca o circumcizie la femei”, documentul subliniind că ”nu este luat în considerare acordul femeilor la niciuna dintre procedurile definite ca circumcizie a propriei persoane”.
Actul normativ stabileşte că ”toate procedurile estetice care se efectuează în salonul de înfrumuseţare sunt efectuate cu produse cosmetice autorizate şi doar de către personal calificat, cu o pregătire profesională conform standardelor ocupaţionale”.
”În saloanele de înfrumuseţare sunt interzise efectuarea procedurilor estetice încadrate ca proceduri medicale estetice invazive şi proceduri estetice pentru care se folosesc produse clasificate ca medicamente sau dispozitive medicale”, se mai arată în documentul citat.