Ministrul Educației: „67,79 la sută din şcoli încep cursurile, luni, cu prezenţă fizică”

Ministrul Educației: „67,79 la sută din şcoli încep cursurile, luni, cu prezenţă fizică”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, că 67,79% din şcoli încep cursurile cu prezenţă fizică, pe primele locuri aflându-se judeţele Dolj, Vâlcea şi Dâmboviţa.

Sorin Cîmpeanu a declarat, la B1 TV, că acest criteriu, ca 60% din personalul din învăţământ să fie vaccinat pentru reluarea cursurilor cu prezenţa fizică a elevilor, este o formulă de compromis cu multe neajunsuri.

“A trebuit să găsim un criteriu de departajare între cele care pot funcţiona cu prezenţă fizică. Faptul că s-a introdus rata de vaccinare alături de toate celelalte condiţii de reglementare, reguli de protecţie sanitară, a fost introdus în ideea creării unui mediu cât se poate de sigur pentru elevi în şcoală şi în ideea unei protecţii cât se poate de bune a profesorilor din şcoli. (…) Este o formulă de compromis cu foarte multe neajunsuri, dar trebuia găsit un criteriu. Acest criteriu a avut în vedere mediul sigur pentru copii. S-a plecat de la OMS care a propus 70% rată de vaccinare pentru a asigura imunizarea de grup. S-a luat în considerare 60% rată de vaccinare fără a se ţine cont de persoanele care au trecut prin boală”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

“Defalcat pe judeţe, în Dolj avem 88%, în Vâlcea şi Dâmboviţa – 85%. (…) De luni, vom verifica cu echipe de control în toată ţara modalitatea în care s-a raportat rata de vaccinare. Vom verifica respectarea regulilor sanitare în şcoli prin echipe de control”, a explicat ministrul Educaţiei.

Ministrul interimar al Educaţiei a mai spus că pe site-ul fiecărui inspectorat şcolar sunt disponibile informaţiile exacte privind modul în care vor reîncepe cursurile. Cîmpeanu a mai spus că în Capitală sunt, de exemplu, şi 27 de unităţi de învăţământ care au cerut intrarea în regim on-line, cu toate că aveau peste 60% rată de vaccinare a personalului.

În plus, potrivit informaţiilor colectate la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, rata de vaccinare a personalului este de 71%, raportat la totalul celor 95 de angajaţi.

Sorin Cîmpeanu a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, că pe 8 noiembrie va începe şcoala pentru toţi elevii şi preşcolarii din învământul de stat şi privat, iar cursurile vor fi cu prezenţă fizică acolo unde rata de vaccinare împotriva COVID-19 a personalului didactic este peste 60%.

De asemenea, dacă vor exista probleme cu privire la infrastructură sau resursa umană, va fi oferită în continuare posibilitate ca şcolile respecte să ceară desfăşurarea cursurilor on-line, indifernet de rata de vaccinare de peste 60% a cadrelor didactice.

Situaţia privind gradul de vaccinare în rândul personalului angajat în unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti, la data de 5 noiembrie, poate fi accesată AICI.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii