Ministrul Educației: Înregistrările audio-video din școli vor putea fi „accesate doar de către autoritățile abilitate”

Ministrul Educației: Înregistrările audio-video din școli vor putea fi „accesate doar de către autoritățile abilitate”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că înregistrările audio-video din școli vor putea fi „accesate doar de către autoritățile abilitate, poliție, procuratură, sau de către directorul unității de învățământ, pe baza unei cereri scrise și motivate”, potrivit Agerpres.

Aflată vineri la Sibiu, Ligia Deca a amintit că luni a fost lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanță pentru modificarea legilor educației.

„Între modificări, ca urmare a creşterii fenomenului de violenţă în şcoală, am fost solicitaţi, chiar de către şcoli, să creăm o bază legală care să permită utilizarea echipamentelor audio-video deja existente în şcoli sau care, poate, se vor instala, pentru a putea verifica ce s-a întâmplat în timpul orelor de curs dacă există o sesizare de violenţă sau de distrugere de bunuri”, a declarat ministrul Educației, în conferința de presă organizată la Sibiu.

Ligia Deca a menționat că s-a cooperat cu Ministerul Justiției și Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale astfel încât să fie elaborată o prevedere legală care, pe de o parte, stabileşte această posibilitate pentru şcoli, dar şi condiţiile în care se pot accesa aceste înregistrări.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii