Ministrul Familiei, Gabriela Firea: „Legea pentru prevenirea separării copilului de familiei a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele României”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea: „Legea pentru prevenirea separării copilului de familiei a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele României”

„Bani pentru infrastructură, învestiții în domeniul social, educație, sănătate, mediu, rețele de canalizare și apă curentă în toate comunitățile. Țara noastră trebuie să continue dezvoltarea și nu poate rata șansa de a atrage fondurile europene nerambursabile și sumele din PNRR pe care România le are la dispoziție”, transmite ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook
„Am participat la prima reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență prezidată de premierul Marcel Ciolacu. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse este la zi cu toate angajamentele asumate în PNRR.
Am închis apelul de proiecte pentru realizarea rețelei celor 150 de centre de zi pentru copiii din familiile sărace și din comunitățile vulnerabile, finanțate cu 50 de milioane de euro. Am primit 185 de dosare din partea primăriilor din toată țara și acum analizăm aceste proiecte.
Aceste centre sunt esențiale pentru prevenirea separării copilului de familie. La sfârșitul anului trecut, 32 % dintre copiii care erau în grija statului au intrat în sistem din cauza sărăciei. Aici poate interveni statul, oferind sprijin acestor familii în aceste centre de zi, pentru a-și putea păstra copiii acasă.
Legea pentru prevenirea separării copilului de familiei a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele României.
Legea este o premieră pentru țara noastră și are ca scop principal sprijinirea familiilor care provin din comunități vulnerabile sau care trec prin situații sociale, financiare sau medicale dificile să-și poată crește și îngriji copiii acasă, să-i poată trimite la școală și să le asigure cele necesare traiului zilnic, evitând astfel ca acești copii să fie preluați de stat”, conchide ministrul Familiei, Gabriela Firea
+11

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii