Ministrul Sănătăţii a anunțat schimbări majore în sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii a anunțat schimbări majore în sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a referit la sistemul de sănătate din România ca având două viteze: pe de-o parte sunt medicii care vin de acasă, din timpul lor liber pentru a salva veţi, pe de altă parte sunt medicii care refuză să consulte pacienţii. Rafila afirmă că va schimba acest sistem, precum şi descentralizarea făcută în urmă cu 14 ani.

”Avem un sistem de sănătate cu două viteze. Avem un sistem de sănătate care oferă sacrificiu din partea medicilor, devotament. Au fost oameni care au venit de acasă, fără să îi cheme nimeni, să trateze pacienţii. Şi avem şi o parte din sistemul de sănătate unde oameni care fac de gardă nu catadicsesc să îşi vadă pacienţii aşa cum ar trebui să o facă, nu din obligaţie. Noi tot timpul discutăm de obligaţii. Să fii medic ai nu numai un jurământ, ai o conştiinţă şi o datorie să îţi exerciţi profesia. Pacientul trebuie să fie, într-adevăr, în centrul atenţiei personalului medical. Se întâmplă peste tot aşa şi aceste cazuri cum au fost cele de la Urziceni şi Botoşani crează foarte mari frustrări şi lipsă de încredere în sistemul de sănătate (…) E clar că avem această separare a serviciilor medicale în România”, a declarat Alexandru Rafila, duminică seară, la Digi 24.

Ministrul Sănătăţii a criticat Colegiul Medicilor că nu s-a implicat după cazul de la Botoşani, unde o femeie gravidă după ce nu a primit îngrijiri medicale.

După ce s-a întâmplat la Botoşani, ne-am întâlnit cu toate instituţiile care au diverse responsabilităţi în administrarea actului medical, mai puţn Colegiul Medicilor, sper să vină şi dânşii la aceste discuţii pentru că dacă nu schimbăm modul de control al calităţii serviciilor medicale”, a declarat Rafila.

”Îl schimbăm şi există sprijin politic din punct de vedere legislativ. Această descentralizare care a fost făcută în urmă cu 14 ani şi care a dus la servicii medicale în unele oraşe sau servicii medicale de slabă calitate cum au fost cele de la Urziceni şi Botoşani… sunt foarte evidente şi acolo contează foarte mult proprietarul spitalului. Pentru oameni e clar că Ministerul Sănătăţii are responsabilitatea sănătăţii oamenilor din România, chiar dacă din punct de vedere legal, în timp au tot fost pasate atribuţiile Ministerului Sănătăţii. Nu am putut decât să trimitem Inspecţia Sanitară şi să dăm amenzi. Nu cred că oamenii aşteaptă amenzi (…) Trebuie să punem la punct un mecanism care să genereze interes pentru pacienţi şi să nu mai ajungem în situaţia refuzului acordării serviciilor medicale”, a mai afirmat Rafila.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.9 ° C
4.4 °
3.3 °
66 %
2.6kmh
0 %
Dum
4 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii