Ministrul Sănătăţii a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti

Ministrul Sănătăţii a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, iar lucrările vor începe în prima săptămână din septembrie.

Potrivit unui comunicat remis presei, noua clădire va cuprinde două săli de operaţie pentru pacienţii cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienţii critici, 16 paturi ATI postcritici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

Valoarea investiţiei este de 56 milioane de euro şi face parte din proiectul derulat de Ministerul Sănătăţii cu Banca Mondială, iar durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 26 de luni.

„Construcţia şi finalizarea centrelor pentru mari arşi reprezintă o componentă importantă a proiectelor de investiţii şi de dezvoltare a sistemul sanitar din România, pe care le derulează Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu autorităţile locale din întreaga ţară. Responsabilitatea, profesionalismul şi buna credinţă sunt principiile după care funcţionează echipa actuală a Ministerului Sănătăţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Lucrările de construcţie a Centrului de Mari Arşi de la Timişoara au început în luna iunie. Până la finalul anului urmează să fie semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi de la Târgu-Mureş.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii