Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor ajunge în România pentru prima dată în istorie

Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor ajunge în România pentru prima dată în istorie

Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se pregătește să găzduiască cel mai mare pelerinaj din istoria sa și unul dintre cele mai importante evenimente religioase din România: între 30 aprilie și 8 mai, aici vor fi aduse moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

Evenimentul are loc într-un an cu o triplă semnificație – 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, 140 de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.

Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse în România în perioada 30 aprilie – 8 mai. Aceasta este prima oară când racla părăsește Veneția, cu excepția unei scurte călătorii în Atena.

Evenimentul a necesitat măsuri de securitate extraordinare, având în vedere importanța relicvei. Transportul moaștelor se va realiza cu o atenție deosebită, iar racla va avea un loc special desemnat în Catedrala Patriarhală din București, unde va rămâne timp de două ore, înainte de a fi dusă la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman.

România, a doua țară ortodoxă în care sunt aduse moaștele

Episcopia Alexandriei și Teleormanului s-a ocupat în detaliu de tot ce înseamnă acest eveniment istoric, potrivit stiripesurse.ro.

Sfânta a fost înmormântată la Roma, apoi moaștele sale au fost transferate la Constantinopol – Noua Romă. În 1211, în timpul uneia dintre cruciade, cavalerii apuseni au luat moaștele de la Constantinopol și le-au dus la Veneția, de unde nu au mai fost scoase în pelerinaj decât abia după de opt secole, când au fost duse spre cinstire la Atena.

Astfel, după Grecia (2017), România este a doua țară ortodoxă în care poposește sfânta de când moaștele ei se află la Veneția.

Moaștele Sf. Împ. Elena de la Chiesa di Sant’Elena, Veneția. Foto: Doxologia.ro 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie torențială
11 ° C
12.1 °
10.5 °
49 %
3.1kmh
0 %
sâm
11 °
Dum
15 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
17 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii