Curtea Constituțională a admis miercuri cu majoritate de voturi obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este neconstituțională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000.
De asemenea, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, obiecție formulată de un număr 41 de deputați aparținând Alianței pentru Unirea Românilor, Partidului Social Democrat și neafiliați.