La nivelul Ministerului Educației, s-a constatat faptul că proba scrisă la Limba română de la Evaluarea Națională 2022 coincide cu perioada în care elevii de clasa a XII-a susțin competențele digitale, potrivit Edupedu.ro.
Astfel, s-a trimis o notă către toate inspectoratele școlare, un act administrativ, prin care Ministerul cere extinderea intervalelor de timp atât pentru proba de evaluare a competențelor digitale, cât și pentru cea de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Potrivit respectivei note, se stabileștește ca evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională și competențele digitale să se desfășoare în perioada 13-16 iunie, respectiv 8-10 iunie 2022, potrivit Edupedu.
Decizia de schimbare a calendarului examenelor a fost luată de președintele Comisiei Naționale de Bacalaureat 2022, secretarul de stat Florian Lixandru.
Până la luarea decizie de către secretarul de stat Lixandru, conform unor note interioare, comisiile județene cereau extinderea perioadei, după verificarea calendarului oficial al examenelor de la Evaluarea Națională și BAC 2022.
„Având în vedere dificultatea organizării, în data de 14 iunie 2022, în mod simultan, atât a probei C din cadrul examenului național de bacalaureat – 2022, cât și a probei scrise la limba și literatura română din cadrul Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a de către unitățile de învățământ – centre de examen, care școlarizează elevi atât de nivel gimnazial, cât și liceal, precum și dificultatea întâmpinată de unele unități de învățământ liceal în ceea ce privește asigurarea infrastructurii necesare desfășurării probei D din cadrul examenului național de bacalaureat, la solicitarea comisiilor județene de bacalaureat, Comisia Națională de Bacalaureat – 2022 a decis, prin Nota ME nr. 918/19.04.2022, extinderea intervalelor de timp pentru desfășurarea probelor D și C din cadrul examenului național de bacalaureat, conform prevederilor anexei la OME nr. 5151/2021 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2022, după cum urmează:
– 8-10 iunie 2022: evaluarea competențelor digitale – proba D
– 13-16 iunie 2022: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C”
Probele de competențe încep pe 6 iunie și durează până pe 15 iunie, potrivit calendarului oficial:
– 23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
– 27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
– 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
– 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
– 9 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
– 13 – 15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
– 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
– 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
– 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
– 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
– 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
– 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
– 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale”, se arată în nota trimisă de Minister.