Pensiile se vor modifica începând cu 1 ianuarie 2024. În baza noului act normativ trebuie înlăturate inechitățile pentru că sunt contribuții egale și pensii diferite. Pensiile vor crește și va trebui făcut un efort suplimentar la bugetul de pensii”, după cum a explicat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii.
”Avem mai multe variante pe masa Ministerului Muncii și pot spune că nicio pensie nu scade, poate rămâne la fel. În mare parte pensiile trebuie să crească să ajungă la același cuantum mai mare.
Acesta a explicat și ce va însemna recalcularea pensiilor și cum se va face, astfel încât toate inechitățile să fie înlăturate.
”Procesul de evaluare a fost greu și va trebui să avem o nouă formulă de calcul”, a mai spus șeful Casei de Pensii.
Daniel Baciu a subliniat faptul că indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2024 ar trebui să acopere atât inflația cât și creșterea salariului mediu brut.