Modul în care ar putea să fie susținut examenul de admitere în licee: Propunerea sindicatelor din învățământul preuniversitar

Modul în care ar putea să fie susținut examenul de admitere în licee: Propunerea sindicatelor din învățământul preuniversitar

Sindicatele din Educație propun ca elevii de clasa a VIII-a să susțină la Evaluarea Națională probe la Matematică și Informatică, Limba română, Științe, dar și Istorie, Geografie și Limbi Străine. Precum și Limba Maternă, pentru copiii care aparțin minorităților naționale.

Vasile Nistor, președinte Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: Implicăm mult mai puternic învăţământul gimnazial, corpul profesoral, nu vor mai exista materii secundare, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, admiterea la liceu se rezumă în momentul de faţă doar la un examen la Matematică şi Limba şi Literatura Română. Fiecare materie pe care o studiezi în gimnaziu are importanţa ei, a spus acesta, potrivit stiri.tvr.ro.

Sindicaliștii propun ca ponderea notelor obținute la aceste probe să fie diferită în media generală, în funcție de profilul pe care elevul vrea să-l urmeze. Liceele ar urma să fie libere să își stabilească, pentru fiecare filieră, ce coeficient are fiecare notă de la Evaluarea Națională.

Sindicatele din Educație propun ca noul tip de Evaluare Națională să se aplice elevilor care intră în clasa a V-a în anul școlar care începe în 2024. Însă nu toată lumea e de acord.

Proiectul Legii învățământului, în versiunea propusă de Ministerul Educației, permite liceelor să organizeze o admitere separată pentru maximum 60% dintre locuri și păstrează actuala structură a examenului, cu probe la Matematică și Limba Română. Documentul a fost în dezbatere publică, iar o primă analiză va fi făcută în ședința de guvern din 9 martie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii