Moșii de Vară: Obiceiuri şi credinţe populare la sărbătoarea din ajunul Rusaliilor

Moșii de Vară: Obiceiuri şi credinţe populare la sărbătoarea din ajunul Rusaliilor

În fiecare an, în sâmbăta dinainte de Rusalii sunt pomeniţi cei trecuţi în eternitate, iar momentul poartă denumirea populară „Moşii de Vară”. Potrivit credinţei populare, sufletele morţilor (moşilor) părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), rătăcesc printre cei vii şi se întorc la locul lor în Ajunul Rusaliilor, zi denumită și ”Sâmbăta Morților”.

Pe parcursul Anului Bisericesc (1 septembrie-31 august), creștinii ortodocși îi pomenesc în biserici și mănăstiri pe moșii și strămoșii lor adormiți în 18 sâmbete din an. Totodată, în acest interval există două sâmbete când se oficiază slujbe speciale pentru pomenirea generală a morților (cunoscute în tradiția populară cu numele de ”Moși”).

Una dintre cele mai importante pomeniri generale pentru toți morții se oficiază în ajunul Rusaliilor, sub numele de Moşii de Vară sau Moşii Cireşelor.

Sâmbăta Rusaliilor este momentul de comemorare a morţilor. Se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană. Pentru ca trecerea lor să fie liniştită, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni bogate.

Mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp, iar lumânările ard pe timpul slujbei.

La porţile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci şi sticle de vin împodobite cu verdeaţă şi flori şi au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge întregul cimitir, pentru a sfinţi fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii îşi dăruiesc unii altora ofrandele sfinţite de către preot sau le împart săracilor.

Credinţele populare spun că în această zi nu se mătură, întrucât morţii vor primi praf în loc de mâncare şi nici nu se spală.

Chiar dacă stai la casă, este interzis să dormi în afara casei, pentru că te poţi întâlni cu spiritele morţilor care cutreieră pe pământ. De asemenea, nu este bine să treci pe lângă fântâni sau printr-o răscruce de drumuri, pentru că pe acolo trec duhurile rele.

Unul dintre cele mai importante momente 

Moșii de Vară mai sunt numiţi şi Moşii Cireşelor, având în vedere anotimpul în care sunt sărbătoriţi. Reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor.

În ziua praznicului, se dau de pomană căni, iar toarta acestora se împodobeşte cu flori de tei şi cireşe. De asemenea, cănile dăruite de pomană trebuie umplute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.

La sărbătoarea Moşilor de Vară se împlinesc ritualuri speciale, care încep chiar în dimineaţa Sâmbetei de Rusalii. La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare anumite ofrande: colivă, colaci, vin şi cireşe. Astfel de ofrande se mai duc în cimitire şi în ziua următoare, în Duminica Rusaliilor, numită şi Duminica Pogorârii Duhului Sfât sau a Cincizecimii.

Tradiţia spune că la Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor. Acolo ei vor să vadă ce bucate au primit de pomană, până la Rusalii, atâta vreme cât au lipsit. Răposații care nu găsesc pomană pe Valea cu Dor se retag triști în mormânte lor și țin în braţe doar multe crengi cu flori de tei.

De Moşi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, iar după ce sunt binecuvântate de preoţi, acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii