După mai bine de trei săptămâni de la furtul celor patru piese din tezaurul dacic expus la muzeul Drents din Țările de Jos, Corpul de control al premierului a finalizat verificările, care au scos la iveală nereguli foarte grave. Furtul coifului de aur de la Coțofenești și a brățărilor dacice ar fi fost rezultatul unui șir de greșeli, conform raportului.
În urma controlului, s-au identificat deficiențe și lacune legislative cu privire la protejarea patrimoniului cultural, dar și abateri de la respectarea legislației. Una dintre greșelile care au dus la furtul tezaurului, a fost aceea că Muzeul Național de Istorie a României nu a cerut pază cu personal de specialitate. În raportul Corpului de control apare și o informație revoltătoare: tezaurul furat nu a fost reevaluat de mai bine de 14 ani, ceea ce face ca acesta să fie mult subevaluat. În același timp, reprezentanții Muzeului Național de Istorie a României nu au avut toate avizele necesare pentru a scoate piesele de tezaur din țară.
„Avizul de principiu pentru realizarea acestei expoziții s-a făcut cu devansarea unor termene. Toate aceste demersuri au fost doar la nivelul Muzeului Național de Istorie a României. Târziu au ajuns la Ministerul Culturii și – ne spune raportul, nu a existat avizul serviciului juridic al Ministerului Culturii pe toate documentele care au fost semnate. Din moment ce la ei a ajuns contractul după ce a fost semnat, toate angajamentele erau luate, contractul era semnat și abia apoi a ajuns la Ministerul Culturii”, a punctat jurnalistul Metropola TV George Ciubotaru, în emisiunea „Vezi ce crezi”, realizată și moderată de Dana Chera.