Persoanele din categoriile dezavantajate, care au nevoie să fie incluse în programele de asistență socială, vor putea fi identificate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ajutorul preoților ortodocși, conform unui protocol semnat între minister și Biserica Ordodoxă Română, după cum a anunțat marți ministrul Marius Budăi.
„În contextul Anului omagial 2023 dedicat de către Patriarhia Română pastorației și asistenței sociale a persoanelor vârstnice, am semnat astăzi un Protocol de colaborare prin care ne dorim continuarea și intensificarea cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește Îngrijirea de lungă durată, cât și celelate programe și proiecte sociale care vizează toate categoriile sociale dezavantajate, sprijinite de către aproximativ 800 de instituții și servicii sociale ale Bisericii Ortodoxe Române”, a trasmis ministrul pe Facebook. Conform protocolului, structurile bisericii vor fi informate cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de Ministerul Muncii sau din fonduri europene.
De asemenea, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va oferi bisericii informaţii din bazele sale de date sau din cele ale instituţiilor publice din subordine cu privire la numărul persoanelor din familiile vulnerabile aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială care sunt eligibile să acceseze servicii sociale sau servicii conexe (de îngrijire, de reabilitare a spaţiului ambient, de recuperare etc). Aceste sercivii vor putea fi acordate cu sprijinul sau prin structurile BOR.
Principalele prevederi ale protocolului dintre minister și BOR Alte prevederi ale protocolului le permit preoților să identifice prioritățile la nivel local, județean sau regional din domeniul asistenţei sociale şi includerea acestora în mecanismul naţional privind incluziunea socială, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române. Protocolul mai prevede: Facilitarea accesului BOR la lucrările, structurile consultative/grupurile de lucru în domeniul social; Sprijinirea reciprocă pentru dezvoltarea reţelei naţionale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor BOR; Implementarea unor proiecte comune în domeniul asistenţei sociale; Implicarea clericilor în consiliile comunitare consultative pentru identificarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate într-o situaţie de vulnerabilitate, alături de parteneri sociali, precum Unitatea Teritorial Administrativă, DGASPC şi alte organizaţii; Cooperarea între cele două instituţii pentru promovarea acţiunilor şi măsurilor din domeniul asistenţei sociale în cadrul comunităţilor locale; Promovarea dialogului social şi realizarea schimbului de informaţii relevante între cele două instituţii din perspectiva colaborării în domeniul asistenţei sociale; Elaborarea documentelor comune în domeniul asistenţei sociale pentru realizarea proiectelor şi iniţiativelor comune; Identificarea comună a unor soluţii şi intervenţii concrete pentru problemele specifice din domeniul asistenţei sociale, în conformitate cu Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, precum şi cu Strategia naţională privind îngrijirea de lungă durată şi îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030.
Ce angajamente își ia Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale
Ministerul s-a angajat să formeze studenți ai facultăților de teologie ca asistenți sociali și să îi coopteze în procesul de furnizare a serviciilor de asistență socială prin următoarele angajamente: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va sprijini dezvoltarea reţelei naţionale de servicii sociale furnizate la nivelul eparhiilor BOR, în concordanţă cu priorităţile de dezvoltare identificate în strategiile naţionale şi strategiile şi planurile anuale de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel judeţean şi local, prin oferirea de consultanţă în procesul de acreditare şi licenţiere, conform legii; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va sprijini demersurile Patriarhiei Române pentru valorificarea potenţialului specific al absolvenţilor Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, Specializarea Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială ca profesionişti în domeniul asistenţei sociale.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va facilita accesul BOR la lucrările Comisiei naţionale privind incluziunea socială, precum şi la lucrările altor structuri consultative sau grupuri de lucru din domeniul social care implică participarea societăţii civile.