Petre Daea: Preţurile reflectă respectul pentru muncă

Petre Daea: Preţurile reflectă respectul pentru muncă

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a afirmat sâmbătă, la Slatina, după vizitarea standurilor cu legume, fructe şi preparate tradiţionale de la Zilele Recoltei, că preţurile reflectă respectul pentru muncă, punctând că produsele sunt de calitate. 

„Preţurile sunt preţuri din respect pentru muncă (…) pentru că, dacă daţi mâna cu aceşti agricultori, puteţi să constataţi în palmele lor că sunt numai bătături. Bătătura nu vine din altceva decât din muncă, pur şi simplu, care este de dimineaţă până seara şi până noaptea. Este un preţ al respectului faţă de muncă. (…) Când am plecat afară, am luat preţurile din alte zone ale Europei, nu se compară ca preţ, sunt mult mai scumpe şi de o calitate mai puţin recunoscută în comparaţie cu produsele noastre. Noi avem produse de calitate”, a spus Petre Daea, potrivit stiripesurse.ro.
Preţurile legumelor şi fructelor de la fermele din judeţ comercializate la Zilele Recoltei sunt similare celor practicate în pieţele din oraş.

Ministrul Agriculturii a susţinut că pentru fermieri anul acesta a fost unul greu, dar a fost depăşit cu bine şi a punctat că Ziua Produselor Agroalimentare Româneşti este un prilej pentru ca producătorii să întâlnească consumatorii.

„Am putut constata aici, în Olt, aceeaşi atmosferă de lucru, de bucurie, generată de evenimentul de astăzi care îşi are sorgintea într-o decizie parlamentară la care parlamentarii din Olt au avut un mare rol. Legea aceasta a produselor agroalimentare româneşti, care a devenit ca zi naţională, a plecat de aici. (…) În baza acestei legi, avem posibilitatea să ne întâlnim cu agricultorii din toată ţara. Ministerul Agriculturii, împreună cu autorităţile locale (…) au construit această platformă expoziţională, unde producătorii vin cu produsele şi se întâlnesc cu consumatorii. (…) Un an greu anul acesta, iată că a fost depăşit cu bine, produsele pe care le-aţi văzut demonstrează hărnicia oamenilor din Olt. Aici e un bazin legumicol foarte important, Izbiceni este recunoscut la nivelul ţării (…). Astăzi am zăbovit în faţa fiecăruia şi nu am rezistat să nu cumpăr ceea ce îmi este necesar şi ceea ce trebuie”, a spus ministrul Agriculturii, la finalul vizitei la Zilele Recoltei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii