Piața muncii din România: Unde se regăsesc cele mai mari rate de joburi vacante

Piața muncii din România: Unde se regăsesc cele mai mari rate de joburi vacante

România a înregistrat peste 34.000 de locuri de muncă vacante, iar numărul șomerilor era de aproximativ 450.000, în ultimele trei luni ale anului 2024.

Cu toate că există o mare diferenţă între locurile de muncă disponibile și persoanele care își caută un loc de muncă, multe dintre aceste posturi rămân neocupate, având un impact semnificativ asupra economiei și companiilor.

Potrivit unei analize hotnews.ro, pe sectoare de activitate, cele mai mari rate de joburi vacante se regăsesc în producția și furnizarea de energie, administrația publică, și activitățile de spectacole culturale.

De asemenea, în sectorul bugetar sunt aproximativ 4.000 de locuri vacante doar în administrația publică și 3.300 în domeniul sănătății și asistenței sociale. Aceste locuri libere sunt generate nu doar de locuri noi create, ci și de plecările prin demisie sau pensionare ale celor care le ocupau.

Deși șomerii sunt mult mai numeroși decât joburile vacante, nu toate posturile disponibile sunt atractive pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. În multe cazuri, locurile de muncă vacante nu se află în apropierea zonei de reședință a șomerilor, iar cerințele de calificare nu sunt adesea potrivite cu abilitățile celor care aplică.

Acesta este și motivul pentru care distanța între locul de muncă și zona de domiciliu nu este un obstacol pentru o mare parte dintre români – aproximativ două milioane de români sunt navetiști, iar unii călătoresc chiar din alte județe pentru a lucra în localitățile urbane.

Un exemplu relevant este Ilfov, unde aproape 50% dintre lucrători sunt navetiști și lucrează în București. De asemenea, în județele Dâmbovița, Giurgiu și Ialomița, un număr semnificativ de angajați preferă să se deplaseze pentru a-și găși un loc de muncă. În ciuda acestei mobilități, piața muncii din România continuă să se confrunte cu o lipsă acută de forță de muncă calificată.

În ceea ce privește viitorul pieței muncii, prognozele pentru următorii zece ani indică necesitatea ocupării a aproximativ 4,7 milioane de locuri de muncă. Dintre acestea, 706.000 vor fi locuri noi, iar restul vor fi posturi rămase libere din cauza pensionării sau demisiei angajaților actuali.

De asemenea, un aspect important pe termen lung este îmbătrânirea populației active din România. Potrivit estimărilor, numărul persoanelor de peste 65 de ani care vor lucra în 2035 se vă tripla față de cei care lucrează în prezent, acest fenomen fiind rezultatul unui proces demografic accentuat.

Însă problema locurilor de muncă vacante nu se referă doar la joburile pe care nimeni nu vrea să le ocupe, ci și la costurile pe care le implică aceste posturi neocupate pentru companii, potrivit hotnews.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-7.8 ° C
-7.3 °
-8.9 °
62 %
1.5kmh
0 %
sâm
-8 °
Dum
-2 °
lun
-0 °
mar
2 °
mie
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii