Poşta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Poşta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară începe pe data de 16 august, informează Compania Naţională „Poşta Română”.

Potrivit sursei citate, factorii poştali vor fi prezenţi pe teren a doua zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

„În cadrul acestui proces, poştaşii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 – 30.08.2024. Menţionăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenţi la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri. Compania Naţională „Poşta Română” îşi va îndeplini cu rigurozitate şi profesionalism toate obligaţiile prevăzute în Convenţia privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţională de Pensii Publice. Convenţia a fost încheiată în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii”, se menţionează în comunicat.

Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional, se subliniază în comunicat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15 °
76 %
1.5kmh
0 %
joi
19 °
vin
24 °
sâm
27 °
Dum
27 °
lun
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii