Președinta Parlamentului European le-a cerut românilor să nu renunțe la Europa!

Președinta Parlamentului European le-a cerut românilor să nu renunțe la Europa!

Într-un discurs susținut în fața plenului reunit al Parlamentului României, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, le-a cerut românilor să nu renunțe la Europa!

Chiar dacă „scandalurile de corupție ale câtorva ocupă spațiul din ziare și la TV, în detrimentul eforturilor îndelungate ale celor mulți” și chiar dacă „promisiuni făcute demult sunt ignorate în detrimentul unor interese înguste, mici, naționale”. Metsola a insistat că acum cu atât mai mult, când e greu, trebuie să stăm uniți. Aceasta a mai precizat că România merită să fie în Schengen și va adera curând.

„Le-am spus liderilor că a fost cel mai dezamăgitor curs pe care îl putem urma. Amânarea aderării a fost o decizie greșită. Vreau să fiu clară: România e pregătită să adere la Schengen, e gata de mai bine de un deceniu! România se va alătura Spațiului Schengen și o va face în curând.
Vremea celor două Europe a apus și sunt încrezătoare că toată lumea își va da seama de asta în curând.

Acesta nu e vreun de cadou pentru România, e vorba despre securitatea noastră colectivă, despre egalitatea dintre europeni, despre faptul că putem face față împreună amenințărilor comune, e o piesă lipsă a puzzle-ului care reprezintă construcția Europei. Cu toții suntem diferiți, dar toți merităm aceeași șansă”, a declarat Metsola.

Aceasta s-a referit apoi și la Revoluția din 1989: „Nicăieri nu e mai clar acest mesaj decât într-o zi de decembrie în România unde, acum 33 de ani, o generație s-a ridicat pentru a cere libertate, egalitate și drepturi în timp ce striga „Noi suntem poporul!”. Lumea nu mai putea fi ținută în lanțuri”.

„E onoare și o responsabilitate pentru mine, care am urmărit aceste evenimente la televizor în tinerețe, să fiu prezentă azi, aici cu voi, reprezentând Parlamentul European.

România a ieșit din Revoluție pentru a-și ocupa locul de drept la masa europeană. Acum, Europa privește către România când vine vorba de multe probleme.

Nu voi uita niciodată imaginile românilor care se grăbeau să ajute refugiații ucraineni, cărând jucării, pături, ursuleți de pluș și mâncare. V-ați deschis inimile și casele și ați dat speranță celor care au lăsat totul în urmă. Solidaritatea României cu Ucraina a fost o demonstrație a valorilor europene fundamentale”, a continuat Roberta Metsola, potrivit B1 TV.

„Fie că e răspunsul la invazia ilegală și brutală a Rusiei, de trimiterea de medici în țări europene în apogeul pandemiei, de pompierii care zboară în alte state pentru a ajuta la combaterea incendiilor sau responsabilitatea în sprijinirea democrației în Republica Moldova, România înțelege că acestea sunt provocările noastre comune, care pot fi înfruntate doar împreună”, a mai spus Metsola.

Președinta Parlamentului European a mai afirmat că trebuie să continuăm să promovăm egalitatea de gen și să luptăm împreună pentru o Europă în care fiecare are șanse egale la afirmare, indiferent de sex, religie, rasă ori dizabilitate: „Putem și trebuie să facem asta. (…) Europa noastră trebuie să rămână un loc în care poți fi cine vrei, unde potențialul tău nu e afectat de statutul tău, de gen, rasă, religie, orientare sexuală sau dizabilitate. O Europă în care nimeni nu e mai presus de lege și care nu lasă pe nimeni în urmă. Aceasta este Europa pentru care trebuie să luptăm cu toții”.

https://www.facebook.com/AdministratiaPrezidentialaRO/videos/6043040155783031/

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii