Prețuri mai mici la pachetele turistice pentru litoralul românesc, după 15 august

Prețuri mai mici la pachetele turistice pentru litoralul românesc, după 15 august

Românii se pot bucura de prețuri mai mici la pachetele turistice pentru litoralul românesc, munte sau chiar străinătate, după data de 15 august.

Reprezentanții agențiilor de turism spun că după 15 august reducerile vor fi chiar și de 20%, iar după 28 august, când o parte dintre hotelieri aplică programul „Litoralul pentru toți” tarifele pot scădea chiar și cu 50%.

Pachete turistice urmează să se ieftinească cu până la 20% şi în ţară. Dacă şi aceste tarife sunt prea mari, există soluţii.

„Programe gen Litoralul pentru toţi sunt promovate de marile agenţii de turism, specializate pe litoralul românesc. Ele vor începe în intervalul 28 august – 1,2 septembrie. Vorbim de preţuri cu 50 la sută în medie mai mici decât cele ale vârfului de sezon. Uneori reducerile sunt şi mai mari”, a spus Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT, potrivit stiri.tvr.ro.

Potrivit unui studiu recent, 23% dintre români nu au fost în vacanţă în ultimul an din cauza bugetului prea strâns. Tocmai de aceea, hotelierii cred că după minivacanţa de Sfânta Maria, când preţurile la cazare vor scădea semnificativ, litoralul va continua să fie un furnicar.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii