Prima reședință de județ care va reintra, luni noapte, în carantină de două săptămâni, este municipiul Drobeta Turnu Severin, împreună localitățile aparținătoare: Cladovei, Dudașu Schelei și Gura Văii.
Incidența cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 a ajuns în Drobeta 9,94 la 1000 de locuitori, iar riscul epidemiologic este de o gravitate maximă, cu un trend de creștere a numărului de îmbolnăviri foarte rapid.
Ce măsuri vor fi luate
Cursurile școlare se vor desfăşura doar în sistem online, în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale, în unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul zonei carantinate, cu excepția activităților de terapie pentru preșcolarii/elevii cu cerințe educaționale speciale. ℹTot în sistem online este permisă participarea tuturor studenților/cursanților din instituțiile de învățământ superior la activități didactice.
Pe toată durata carantinei este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away” (la pachet) şi/sau catering.
De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepţie făcând agenţiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatizat) şi loz.
Este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise.
Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 18,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
S-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.