Primul ghid românesc pentru tratarea dependenței de internet la tineri

Primul ghid românesc pentru tratarea dependenței de internet la tineri

Profesorii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vor să trateze dependenţa adolescenţilor de internet, iar în acest sens au realizat un ghid terapeutic ştiinţific. 

„Am implementat un ghid terapeutic în 20 de ședințe, grupat pe mai multe obiective principale. În primul rând, trebuie identificat gradul în care adolescentul este dependent. Peste 60-70% din adolescenți riscă să dezvolte dependențe de internet”, a declarat Drd. Tudor-Daniel Huțul, cercetător UAIC Iași, potrivit stirileprotv.ro.

Cei mai predispuși la dezvoltarea unei astfel de adicții sunt elevii de gimnaziu, spun cercetătorii.

Coordonatoarea proiectului, Adina Karner Huţuleac, a mai precizat că, spre deosebire de alte opinii internaţionale, specialiştii universităţii din Iași propun o diminuare a orelor petrecute de adolescenţi online, şi nu interzicerea totală a acestui comportament.

„Concluzia noastră este că în cazul acestor tipuri de adicţie e necesară o intervenţie foarte complexă care vizează aspectul emoţional. Ca urmare, e nevoie să dezvoltăm abilităţi de reglare emoţională. De asemenea, în acest tip de tulburare sunt probleme cognitive foarte cunoscute, dar ceea ce este mai important este cum ajungi să modifici gândirea disfuncţională a unei astfel de persoane care la un moment dat ajunge într-o buclă de tipul „nu pot fără substanţa respectivă sau fără comportamentul respectiv””, a spus Adina Karner Huţuleac, conform Radio România Actualități.

La modul general, studiile arată că tinerii dependenți de tehnologie, mai ales de internet, prezintă tulburări și difuncții serioase în viața socială.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
13.7 ° C
14.1 °
13.3 °
71 %
3.1kmh
40 %
Dum
14 °
lun
18 °
mar
16 °
mie
16 °
joi
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii