Programul „Casa verde fotovoltaice”: Se deschid înscrierile pentru persoanele fizice

Programul „Casa verde fotovoltaice”: Se deschid înscrierile pentru persoanele fizice

La finele acestei săptămâni, vineri pe 27 septembrie, se deschid înscrierile pentru persoanele fizice în programul „Casa verde fotovoltaice”.

Anul trecut, banii s-au consumat în doar câteva minute, astfel că autorităţile recomandă ca cei interesaţi de a obţine finanţarea în valoare de 30.000 lei să se organizeze dinainte, să se asigure că au toate documentele necesare, scanate şi aranjate, să aibă o sursă de conectare la internet suplimentară, în caz de nevoie, să fie gata să încarce documentele pe platformă la ora 10:00 când aceasta devine operaţională, să bifeze rapid căsuţele ce trebuie completate.

Anul acesta sunt alocări record, în valoare totală de două miliarde de lei, sumă împărţită pe regiuni de dezvoltare.

În premieră, finanţarea asigură şi achiziţionarea de acumulatori pentru stocarea energiei electrice produse, iar înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune.

Ministrul mediului estimează că vor fi în jur de 67.000 de noi beneficiari, ceea ce înseamnă că se va ajunge la un total de aproximativ 200.000 de familii care au avut acces la programul „Casa verde fotovoltaice”, potrivit Radio România Actualități.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-0.2 ° C
0.6 °
-1.2 °
66 %
2.6kmh
0 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
5 °
joi
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii