Proiect: Apare dosarul electronic european de sănătate

Proiect: Apare dosarul electronic european de sănătate

Parlamentul European a decis că pacienții și cadrele medicale vor putea să aibă acces la dosarele medicale chiar și din alte state membre ale UE decât țara lor de reședință. În cazul în care pacientul autorizează accesul, datele vor putea fi folosite pentru tratament și cercetare.

Prin această măsură, pacienții și profesioniștii din domeniul sănătății vor putea accesa și consulta informațiile necesare și într-un alt stat membru decât cel în care au reședința. Va fi mai ușor în acest fel să se obțină rapoarte privind starea de sănătate a persoanei vizitate și prescripțiile electronice, dar și imagini medicale și rezultate de laborator. Practic, va fi mai puțină birocrație pentru cetățenii europeni care merg dintr-un stat membru în altul, potrivit romaniatv.net.

Tot acest proces se va desfășura pe platforma MyHealth@EU, concepută tocmai pentru ca datele de sănătate să fie disponibile într-un singur spațiu.

Decizia Parlamentul European trebuie mai întâi să fie aprobată de Consiliul European. Dacă va fi confirmată, în momentul în care va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii, regulamentul ar urma să intre în vigoare după doi ani. În plus, utilizarea primară și secundară a datelor va fi posibilă între patru și șase ani, în funcție de categoria de utilizare.

Dacă utilizarea datelor pentru tratament (așa-numita „utilizare primară”) va eficientiza etape cruciale, dosarul european al pacientului va da o mână de ajutor important pentru cercetare, clinică și nu numai („utilizare secundară”). Informațiile legate de pacient vor fi de fapt accesibile într-un format anonim sau pseudonimizat, dacă acesta dorește acest lucru. Această partajare va contribui nu numai la dezvoltarea de tratamente bazate pe date medicale, ci și la elaborarea de statistici și politici de sănătate, datorită informațiilor privind cheltuielile conținute în dosare.

Regulamentul Uniunii Europene în ceea ce privește dosarul medical unic e o etapă importantă în tranziția digitală realizată de instituțiile europene. După anii pandemiei, obiectivul digitalizării serviciilor s-a extins și la sectorul sănătății. Uniunea Europeană ajunsese deja la un acord cu Organizația Mondială a Sănătății cu privire la crearea unei „rețele globale de instituții de sănătate”, așa-numitul „green pass global”. În ceea ce privește dosarul unic de sănătate, s-a ajuns la un acord în Parlamentul European, în special datorită garanțiilor privind protecția vieții private.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3 ° C
3.3 °
2.7 °
84 %
10.3kmh
40 %
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii