După modelul „Legii Anastasia, un proiect de lege care prevede ca traficanții de droguri să fie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea suspendării pedepselor, cum se întâmplă acum, a fost depus miercuri la Camera Deputaților.
Inițiatorii proiectului spun că acesta este „răspunsul” față de creșterea numărului de cauze penale având ca obiect infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri.
Consecințele consumului i-au determinat pe unii dintre minori să abandoneze școala sau să își vândă bunurile pentru a face rost de bani pentru procurarea substanțelor.
Prețul acestor substanțe este mult mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină o idee atractivă de experimentat pentru copii și tineri”, argumentează inițiatorii proiectului de lege depus miercuri.
Ce prevede propunerea legislativă
Art. I. – Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 163 din 06 martie 2014, se modifică și va avea următorul cuprins:
După articolul 15, se introduce un nou articol, cu următorul cuprins:
Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2).
Art. II- Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, se modifică după cum urmează:
Art. 16 alin (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Art. 17 Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.