Proiect: Închisoare și amenzi pentru cei care ard ilegal deșeuri

Proiect: Închisoare și amenzi pentru cei care ard ilegal deșeuri

Un proiect al Ministerului Mediului, lansat în dezbatere publică, prevede sancțiuni mult mai dure pentru cei care ard ilegal deșeuri. Aceștia riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani. Și amenzile se majorează. Astfel, amenda minimă va fi de 50.000 de lei, iar cea maximă de jumătate de milion de lei.

Inspectorii Gărzii de Mediu nu mai pot aplica avertismente, ci direct amenzi. În plus, vor putea suspenda imediat activitatea unei firme care se ocupă cu incinerarea deșeurilor, chiar dacă decizia e contestată în instanță. a explicat la Europa FM, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

”Avem instalații cu autorizație, dar în momentul în care se trece de ora 10.00 seara, procesul tehnologic rămâne același, doar că evacuarea gazelor nu se mai face printr-un filtru, așa cum este normal, ci printr-un bypass care ocolește filtrul și elimină direct în atmosferă toate gazele și toate noxele și substanțele cancerigene. Acest proiect de lege ne permite să suspendăm activitatea imediat, chiar dacă respectiva companie contestă în instanță decizia Gărzii de Mediu, încălcarea acestor prevederi, deci continuarea activității cu potențial de poluare major devine infracțiune”, a menționat Octavian Berceanu, pentru Radio Europa FM.

În România, au fost semnalate tot mai multe cazuri de incendieri ilegale de deșeuri, în centre special amenajate, de regulă în jurul marilor orașe.

”Cele mai mari probleme sunt în județul Ilfov, pentru că Bucureștiul și Ilfovul generează foarte multe deșeuri. Avem multe ateliere de dezmenbrat mașini și materialele sunt arse. La fel se întâmplă cu deșeurile de cauciuc. Mai sunt arderi în proximitatea Bucureștiului de deșeuri, pur și simplu transporturi ilegale de deșeuri, care apoi sunt incinerate pentru a li se pierde urma. Dacă ne uităm pe 2019-2020, vom vedea de exemplu, în primăvară depășiri de până la 13 ori ale  valorilor maxim admise pentru PM 2,5 și PM 10. Dacă ne uităm în 2021, când am intrat foarte puternic și am redus numărul arderilor, vom vedea că depășirile sunt de 2,3-2,5 ori”, spune șeful Gărzii de Mediu.

Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, atrage atenția că și cei care incendiază resturi vegetale sau alte deșeuri riscă să fie sancționați. Șeful Gărzii de Mediu ne recomandă să sunăm la 112 sau la Agenția pentru Protecția Mediului ori de câte ori observăm arderi de deșeuri.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii