Două persoane au fost rănite ușor la Târgu Jiu, în urma cutremurului produs la ora 15.16. Au fost înregistrate efecte în 6 localități din 3 județe – Gorj, Dolj și Mehedinți. Au fost înregistrate peste 50 de apeluri de urgență prin 112, care s-au referit la fisuri sau la elemente de construcție căzute. Imediat după producerea seismului de 5,7 magnitudine, a fost activată grupa operativă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
La Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Jiu s-a prezentat un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a fost rănit de o bucată din tencuiala. Bărbatul a suferit un traumatism cranian minor. Era în timpul serviciului când s-a petrecut cutremurul. O femeie de 32 de ani a alunecat în timp ce se afla acasă. Niciunul dintre cei doi nu a avut nevoie de internare.
Declarații Constantin Ionescu, director general INFP:
- ieri a fost un cutremur de 5,2
- intensitatea a fost de 5 grade pe Mercalli, iar astăzi, după 16 replici, s-a produs undeva la 10 km distanță față de vechiul epicentru un alt cutremur, cu intensitatea de 6 spre 7 grade Mercalli
- a fost la 7 km adâncime
- e o zonă în care nu s-au produs cutremure decât foarte rar, iar dacă se produceau erau magnitudini mici
- e o surpriză că zona respectivă s-a activat
- a mai produs cutremure în trecut – exemplu în 1943, când s-a produs un cutremur de 5 grade
- au fost cutremure în 1910 și încă 50 de ani în urmă, 1850, 1860, tot cu magnitudini sub 4, în jur de 4
- mișcarea faliilor a fost pe verticală
- au fost două plăci care s-au mișcat una față de cealaltă pe verticală, la ambele cutremure
- un tandem de cutremure
- acest cutremur poate să fie un frate al celuilalt, nu este o replică a lui
- e greu de spus dacă se descarcă sau dacă se acumulează energia în altă parte
- vor fi foarte multe replici – ar trebui să se mute acum în zona cutremurului 2.
Declarații Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU):
-
- azi la 15.16 s-a produs în Gorj un cutremur semnificativ, cu magnitudine de 5,7, la o adâncime de 6,3 km
- nu avem victime și nu avem efecte grave
- sunt ceva efecte, în baza telefoanelor prin 112 care au venit
- la nivel central: a fost informat ministrul de Interne și premierul. IGSU deja știa și au început procedurile clasice: în fiecare județ au început evaluările. Tot la nivel central a fost activată grupa operativă la nivelul MAI, cu ofițeri din IGSU și DSU. Ministrul de Interne a participat la evaluări și primele rapoarte
- la nivel local: verificarea situației din teren. E o datorie a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență. Mașinile, personalul ies la evaluare unde cutremurul s-a resimțit.
- la Gorj, pentru că acolo s-a resimțit mai puternic și au fost apeluri la 112, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
- Au fost efecte în 6 localități din 3 județe: Gorj, Dolj și Mehedinți, fiind înregistrate peste 50 de apeluri de urgență prin 112. Apelurile s-au referit la fisuri sau la elemente de construcție căzute.
- Inițial s-a vorbit de o eventuală casă prăbușită. Era doar o casă cu fisuri. Au fost câteva atacuri de panică semnalate la 112.
- județul Gorj: efecte în Târgu Jiu, Arcan și Bumbești Jiu – fisuri la mai multe imobile și elemente de construcței desprinse inclusiv la Primărie și Prefectură. La Primiri Urgențe Gorj și Novaci s-au prezentat 5 persoane cu atac de panică și două rănite ușor, una care era în Primăria Târgu Jiu. Prezentau traumatisme cranio-cerebrale minore. Avarii constatate până la 16.30: 7 case de locuit cu fisuri sau elemente de construcții căzute. 4 instituții – Prefectură, Direcția Evidența Populației, Primărie, Biserica Centrală Târgu Jiu, 2 spații comerciale din Târgu Jiu și 5 blocuri, două din Târgu Jiu și două din Bumbești Jiu. Nu înseamnă că blocul nu e locuibil, dar se va face o verificare.
- județul Dolj: elemente de construcție în pericol să cadă de pe acoperișul poliției de Frontieră din Calafat.E singura problemă
- județul Mehedinți: Baia de Aramă – elemente de construcție în pericol să cadă de pe acoperișul unui loc, Drobeta Turnu Severin – fisuri la o casă socială a Primăriei, din care s-au autoevacuat 22 de persoane, fisuri și la alte trei imobile
- e normal să apară un moment de panică după al doilea cutremur. Panica e cauzată pentru că oamenii simt cutremurul în zone în care nu sunt obișnuiți, dar poate duce la efecte mai grave
- în timpul cutremurului, panica poate să fie ucigătoare
- mesaje Ro-Alert nu se dau înainte de cutremur și după doar dacă trebui transmise informații urgent. A doua sursă de informare este aplicația DSU. Mai avem portalul fiipregatit.ro. Sunt informații despre pregătirea înainte de cutremur, ce e de făcut în timpul cutremurului și după
- rugămintea noastră: verificați informațiile de pe site-urile oficiale – IGSU, DSU, Guvern. Comparați cu celelalte informații și puteți să judecați
- au apărut persoane care o să înceapă să prezică că urmează alte cutremure. Vă rog mult, gândiți-vă înțelept. Când vom vedea pe cineva că primește Premiul Nobel că a ajuns să prezică un cutremur, toată lumea va aplauda
- în concluzie: nu avem victime grave
- vă îndemn la calm și la a nu asculta informațiile false și manipulatoare.