Educația are nevoie de restructurare masivă, consideră noul ministru care va gestiona problemele sistemului în România
Lupta antidrog, fomarea continuă a profesorilor, întărirea mediului universitar sau reducerea abandonului şcolar sunt doar câteva dintre obiectivele lui Daniel David.
Ministrul Daniel David consideră că educaţia, ştiinţa şi cercetarea au nevoie de un buget consistent. Primul obiectiv al noului ministru este reformarea din temelii a instituţiei pe care o coordonează şi regândirea mediului universitar. Stoparea fenomenului meditaţiilor reprezintă o altă luptă pe care David speră să o câştige, potrivit tvrinfo.ro.
„Sub aspect social, Ministerul Educaţiei constituie elementul fundamental pentru o țară. Pentru că de aici construieşti ţara bazată pe cunoaştere. Învăţământul superior este fundamental în acest demers, pentru că în universităţi noi formăm profesorii care ne educă copiii”, a declarat Daniel David, ministrul Educaţiei, pe 23 decembrie a.c., conform sursei.
Drogurile tot mai prezente în instituţiile de învăţământ, abandonul școlar, dar şi educația pentru sănătate sunt în atenţia noului ministru.
„Noi avem câteva probleme majore în zona preuniversitară. Avem un nivel prea crescut de abandon şcolar şi trebuie să intervenim. Stăm foarte prost cu zona de analfabetism funcțional, care este foarte crescut, prea crescut, și clar că trebuie să intervenim şi acolo”, a mai spus Daniel David.