Regele Charles III a afirmat, luni, în primul discurs ca monarh susţinut în faţa Parlamentului britanic reunit, că mama sa, Regina Elisabeta a II-a a fost un model, un exemplu de altruism şi speră să-i poată călca pe urme. „Vă sunt profund recunoscător pentru mesajele voastre, Regina Elisabeta a fost un model.
În timp ce mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră, nu pot să nu simt greutatea istoriei care ne înconjoară şi care ne aminteşte de tradiţiile parlamentare vitale cărora le sunteţi dedicaţi. Jurământul pe care draga mea mamă l-a ţinut cu devotament neegalat a arătat un exemplu de altruism pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al vostru, sunt hotărât să-l urmez cu credinţă”, a spus Charles al II-lea în Parlament.