Regele Charles al III-lea vine în România, într-o vizită privată

Regele Charles al III-lea vine în România, într-o vizită privată

Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România, va fi primit, vineri, la Palatul Cotroceni, de Preşedintele Klaus Iohannis.

În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, în care va fi susţinută o alocuţiune.

Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, primirea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni va avea loc la ora 15.30. Regele Charles al III-lea va fi primit cu ceremonie oficială. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic şi va avea loc şi o alocuţiune.

Este prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează ţara noastră.
Charles vine în România de 25 de ani, dar e prima dată când ajunge de când a fost încoronat, în 6 mai.

Va merge şi de această dată la reşedinţa sa de la Viscri. Ultima vizită a lui Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc anul trecut în luna mai.

Din informațiile vehiculate până acum, Regele Charles al III-lea nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa.

Ultima vizită a Alteţei Sale Regale Charles – Prinţ de Wales, la acea vreme – a avut loc în luna mai 2022.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii