România va găzdui, în premieră, Reuniunea liderilor de la Munchen

România va găzdui, în premieră, Reuniunea liderilor de la Munchen

România va găzdui, în premieră la finalul lunii noiembrie, Reuniunea liderilor de la Munchen, unde vor fi abordate subiecte de interes major pentru securitatea regională europeană și euroatlantică – informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.

E vorba de o sesiune în format restrâns a liderilor de la Munchen care va avea loc înaintea Reuniunii miniștrilor de externe din statele membre NATO găzduită pentru prima dată de către România în perioada 29-30 noiembrie.

„Decizia Conferinţei de Securitate de la Munchen ca România să găzduiască Reuniunea Liderilor de la Munchen reconfirmă profilul diplomatic activ al ţării noastre la nivel internaţional pe dimensiunea de securitate şi rolul pe care ţara noastră îl joacă la nivel regional, european şi transatlantic, inclusiv în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul de presă al MAE.

Această decizie vine în continuarea convorbirii purtate de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu vicepreşedintele şi Chief Executive Officer al Conferinţei de Securitate de la Munchen, dr. Benedikt Franke, în 4 mai, când au fost discutate perspectivele concrete de cooperare a autorităţilor române cu MSC pentru organizarea reuniunii din noiembrie.

„Totodată, organizarea evenimentului înaintea reuniunii miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, care va avea un rol substanţial în implementarea deciziilor care vor fi fost luate la Summitul NATO de la Madrid din iunie, va oferi, la Bucureşti, o platformă de dezbateri deosebit de utile, inclusiv din perspectiva aplicării Noului Concept Strategic al NATO şi a continuării adaptării posturii de descurajare şi apărare a Alianţei”, adaugă MAE.

Potrivit sursei citate, Reuniunea Liderilor de la Munchen va reuni lideri de nivel înalt, alţi actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti, pentru a aborda subiecte de interes major pentru securitatea regională, europeană şi euroatlantică. Reuniunea va avea o relevanţă deosebită, mai ales în actualul context de securitate afectat de războiul ilegal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

Cea mai recentă ediţie a Reuniunii Liderilor de la Munchen din acest an a avut loc, în perioada 9-11 mai, la Washington DC, în Statele Unite ale Americii.

Conferinţa de Securitate de la Munchen este un eveniment anual de nivel înalt, axat pe politici de securitate internaţională. Iniţiată în 1963, Conferinţa a devenit în ultimele decenii cel mai important forum independent pentru dezbaterea şi schimbul de vederi între decidenţii de cel mai înalt nivel, personalităţi de prim-rang în domeniul relaţiilor internaţionale şi al afacerilor globale, respectiv din cercurile academice. Nu numai numărul foarte mare al participanţilor de rang înalt, ci şi subiectele abordate au transformat Conferinţa într-un moment de referinţă la nivel mondial. De asemenea, în fiecare an, reuniunea oferă o platformă importantă pentru liderii europeni de relaţionare cu reprezentanţi de nivel din Statele Unite ale Americii, Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii