Românii sunt codașii Europei la reciclare

Românii sunt codașii Europei la reciclare

Românii sunt codașii Europei la reciclare. Cum Uniunea Europeană le-a cerut tuturor statelor membre să atingă o rată de 55% până în 2025, în speranța de a fi îndreptată măcar parțial situația, în România a fost lansat, spre finele anului trecut, Sistemul de Garanție-Returnare – SGR – cel mai mare proiect național de economie circulară din acest moment.

„Rotițele” mecanismului sunt cei 19 milioane de români: orice cetățean plătește o garanție de 50 de bani (circa 10 eurocenți) când cumpără o băutură în ambalaj de până la 3 litri din sticlă, plastic sau metal.

După golirea ambalajului marcat cu sigla SGR, acesta poate fi dus la orice punct de returnare pus la dispoziție de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul primește înapoi valoarea garanției plătite inițial fie cash, fie sub formă de voucher. Ambiția autorităților este retragerea de pe piață, în fiecare an, a aproximativ 7 miliarde de astfel de ambalaje care, după numărare, sortare și compactare, să fie vândute reciclatorilor.

Administrat de RetuRo, Sistemul de Garanție-Returnare este considerat, deci, una din pârghiile importante pentru atingerea țintelor de colectare și reciclare impuse de Uniunea Europeană. Implementarea lui ar urma să aibă un rol benefic semnificativ și asupra comportamentului de reciclare al românilor, nu tocmai disciplinați la acest capitol.

Pe 13 mai, RetuRO a deschis lângă București, la Otopeni, al patrulea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor cu garanție, după cele din județele Cluj, Brașov și Timiș. Cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați și dotat cu echipamente avansate, noul centru are o capacitate anuală de numărare a aproximativ 900 de milioane de ambalaje și o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (PET, metal, sticlă) de două ori mai mare – 1,8 miliarde de ambalaje.

Pentru moment, în România, nu toți comercianții s-au înscris în Sistemul de Garanție-Returnare sau unii din cei înscriși vor să iasă, deja, din „hora reciclării”, reclamând o tranziție greoaie. Câteodată, aparatele de reciclare amplasate în incinta spațiilor comerciale nu funcționează, sunt pline sau nu citesc codurile de bare ale ambalajelor ce trebuie returnate. Magazinele mici de cartier nu au spații adecvate pentru depozitarea PET-urilor, dozelor sau sticlelor goale în așteptarea mașinilor care să le preia. În ceea ce-i privește pe clienți, unii sunt nemulțumiți că nu pot folosi voucherele primite în orice magazin, ci doar în cel unde au reciclat. Dar, în ciuda sincopelor inerente oricărui început, SGR a crescut constant de la debutul său, în noiembrie 2023. Numai în aprilie a.c. au fost colectate 160 de milioane de ambalaje, iar ambiția autorităților este ca, într-o singură lună, să fie depășită bariera de 200 de milioane. Aceasta înseamnă, cu concursul celor 19 milioane de români, tot atâtea ambalaje de băuturi în minus la gropile de gunoi, în albiile râurilor sau în păduri, potrivit Radio România Internațional.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-2 ° C
-1.1 °
-4 °
71 %
3.1kmh
0 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii