S-a semnat contractul pentru achiziționarea de avioane F35 de către forțele armate române

S-a semnat contractul pentru achiziționarea de avioane F35 de către forțele armate române

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr și Ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, au semnat contractul prin care forțele armate române vor achiziționa 32 de avioane F35. Semnarea documentelor s-a făcut la sediul Guvernului, iar la ceremonie a participat și premierul Marcel Ciolacu.

„Este cel mai important contract semnat de către România după Revoluţie, în direcţia înzestrării Armatei României şi siguranţei apărării naţionale”, a declarat cu această ocazie Marcel Ciolacu. „România face un pas important în consolidarea securităţii sale şi în întărirea parteneriatelor internaţionale, semnând, alături de Guvernul Statelor Unite ale Americii, acordul pentru achiziţia avioanelor F-35. Marcăm astfel o etapă esenţială în procesul de modernizare a Forţelor Armate ale României şi reiterăm angajamentul nostru ferm faţă de NATO şi faţă de valorile pe care le împărtăşim cu Statele Unite ale Americii: democraţie, libertate şi securitate”, a mai afirmat premierul.

La rândul său, ambasadoarea Statelor Unite a precizat că România se poziționează ca lider pe flancul estic al NATO și a felicitat țara noastră pentru angajamentul său de a aloca până la 2,5% din PIB pentru cheltuielile de apărare. „Acest lucru va avea un impact durabil asupra capacităților de apărare ale țării și asupra contribuției sale la apărarea colectivă a NATO”, a spus Kathleen Kavalec.

În alocuțiunea sa, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a spus că achiziționarea de aparate F35 nu reprezintă doar „un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în strategia ţării noastre de securitate naţională”.

Aeronavele de luptă F35 sunt la acest moment vârful de performanţă în materie la nivel mondial. Avioanele dispun de tehnologie Stealth, de sisteme avansate de senzori şi comunicaţii, au viteză şi manevrabilitate practic fără egal, ceea ce le face esenţiale pentru operaţiunile militare moderne și le integrează perfect în strategia de apărare a României.

De asemenea, achiziția în valoare de 6,5 miliarde de dolari va avea un impact economic major prin dezvoltarea, la nivel local, de noi competenţe în domeniul tehnologic şi formarea de specialişti în întreţinerea şi operarea aeronavelor.

În contextul conflictului din Ucraina, Armata României a demarat cel mai amplu proces de modernizare din istoria sa.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
6.1 ° C
6.2 °
6 °
81 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii